S. Kalmâkova
2 noiembrie 2011, 19:19

Factorul uman, cauza prăbuşirii avionului Yak-42

Factorul uman, cauza prăbuşirii avionului Yak-42

Factorul uman a fost declarat drept principala cauză a prăbuşirii avionului Yak-42 la Iaroslavl, în urma căreia şi-au pierdut viaţa jucătorii clubului de hochei „Lokomotiv”. Comitetul Interstatal de Aviaţie (MAK) a făcut publice rezultatele anchetei în care se spune că, în timpul decolării, echipajul a activat greşit pedala de frână.

Aeronava s-a prăbuşit pe 7 septembrie, şi-au pierdut viaţa 44 de persoane. A supravieţuit doar inginerul de bord Aleksandr Sizov.

Apăsarea eronată a frânei în momentul decolării din cauza poziţiei incorecte a picioarelor piloţilor pe pedale – acesta este verdictul comisiei tehnice a MAK. Timp de o lună şi jumătate, experţii au anchetat zi şi noapte cauzele catastrofei şi au refăcut aproape secundă cu secundă evenimentele tragice de pe aerodromul din Iaroslavl.

MAK a confirmai că în momentul decolării Yak-42 nu a fost defect, nu s-au înregistrat defecţiuni ale motoarelor şi altor sisteme ale aeronavei. Zborul s-a executat ziua în condiţii meteo obişnuite, avionul a fost alimentat cu o cantitate suficientă de combustibil de o calitate bună.

Potrivit şefului comisiei tehnice a MAK, Aleksei Morozov, echipajul ar fi putut să prevină catastrofa, dacă ar fi luat la timp decizia de întrerupere a decolării. Acest fapt a fost confirmat în timpul unui experiment de zbor unic. Piloţii au repetat acţiunile echipajului în timpul zborului, însă fără crearea unei forţe de frânare suplimentare. De asemenea, s-au executat şase decolări întrerupte cu crearea unei forţe de frânare suplimentare în diferite etape de decolare a aeronavei, a spus pilotul de primă clasă Vasili Sevastianov, participant la experiment.

„În momentul repetării acţiunilor echipajului în zborul tragic, însă fără o forţă de frânare suplimentară, decolarea ar fi avut loc în mod normal. Cel mai probabil, în timpul întregului proces de decolare, picioarele comandantului echipajului şi celui de-al doilea pilot s-au aflat pe pedalele de frână. Este o consecinţă a aplicării deprinderilor de pilotare a aeronavei Yak-40, în care ambii piloţi aveau o experienţă mult mai mare decât pe avionul Yak-42. Forţa de frânare şi momentul în picaj nu au permis echipajului să decoleze”.

Experimentul de zbor a confirmat rezultatele modelării matematice. Experţii străini, care au monitorizat mersul anchetei, au confirmat concluziile MAK. Acum, rezultatele anchetei vor fi transmise Organizaţiei Internaţionale de Aviaţie Civilă, unde vor fi examinate detaliat.

MAK a subliniat că respectiva comisie tehnică se ocupă doar de stabilirea cauzelor catastrofei. Vinovaţii şi gradul lor de răspundere vor fi stabilite deja de organele de anchetă.  

  •  
    şi distribuie pe