26 septembrie 2012, 12:20

Oltchim: o comedie a erorilor marca PricewaterhouseCoopers

Oltchim: o comedie a erorilor marca PricewaterhouseCoopers

Încrederea oarbă în consultanţi financiari străini a fost şi rămâne una dintre marele vulnerabilităţi ale guvernelor din ţări în curs de tranziţie. Autoritatea şi profesionalismul companiilor de consultanţă, care trasează liniile directoare conform cărora se desfăşoară procese economice importante, nu este contestată de nimeni, iar cei care manifestă dubii în privinţa bunelor intenţii ale „specialiştilor străini” sunt trataţi ca nişte paranoici nedemni de încredere. Dezastrul Oltchim demonstrează fără echivoc cât de păguboasă poate fi o asemenea abordare.

PricewaterhouseCoopers a fost desemnat drept consultant al procesului de privatizare a Oltchim înainte de instalarea guvernului USL, ceea ce ar fi trebuit în mod automat să-i facă pe subalternii lui Victor Ponta să fie extrem de circumspecţi în privinţa recomandărilor consultanţilor străini, măcar în baza unui firesc instinct de autoconservare. Deşi în România se consideră inadmisibile îndoielile în legătură cu profesionalismul şi gradul de deontologie a auditorilor şi contabililor de la PWC, guvernul ar fi trebuit să ia în calcul lista impresionantă de clienţi importanţi ai PWC care au sfârşit într-un mod tragic: American International Group, TYCO, Kanebo, Global Trust Bank etc.

În procesul de privatizare a Oltchim a fost comisă o serie întreagă de erori grave care au permis lui Dan Diaconescu să câştige licitaţia şi să genereze o multitudine de probleme pentru Oltchim şi pentru guvernul USL. Prima şi cea mai evidentă eroare a fost neincluderea în condiţiile de participare a unor condiţii stricte în privinţa experienţei în domeniul petrochimic a companiilor care doreau să se înscrie la licitaţie. O astfel de condiţie ar fi blocat accesul lui Dan Diaconescu şi ai altor personaje dubioase la procesul de privatizare. O a doua condiţie necesară şi suficientă pentru a asana lista participanţilor ar fi fost impunerea unui prag al cifrei de afaceri pentru companiile care doreau să cumpere Oltchim. O asemenea condiţie ar fi fost cu atât mai logică, cu cât Oltchim are nevoie de investiţii uriaşe pentru a reveni la o funcţionare normală şi profitabilă după douăzeci de ani de jaf transpartinic. Eroarea finală ţine de cerinţele vagi şi laxe faţă de garanţiile financiare depuse de participanţi. O scrisoare de garanţie bancară pentru 100 de milioane de euro nu reprezintă vreo problemă pentru un investitor serios şi ar fi blocat accesul „ciudaţilor” la procesul de privatizare.

Situaţia în care cei trei participanţi la licitaţie au depus oferte pentru trei active diferite demonstrează că lucrarea consultanţilor de la PWC se înscrie în una din trei categorii: eroare neintenţionată, execuţia unor ordine greşite venite de la OPSPI sau sabotaj. Dan Diaconescu a depus o ofertă pentru cumpărarea acţiunilor, PCC a depus o ofertă pentru acţiuni şi ambele creanţe, iar Chimcomplex a depus o ofertă pentru acţiuni şi una dintre cele două creanţe. Cum pot fi comparate cele trei oferte, dacă obiectele acestora sunt diferite? Cum s-a putut ajunge la o situaţie în care asemenea oferte au fost acceptate? De ce şeful OPSPI, care ar fi trebuit să nu permită asemenea derapaje, încă mai este în funcţie?

O consolare (minoră) pentru Victor Ponta ar putea fi faptul că asemenea probleme se întâmplă şi la case mai mari. Un alt client al PWC, republicanul Mitt Romney a făcut publice datele cu privire la taxele şi impozitele (ne)plătite în ultimii ani, fiind asistat de consultanţii de la PWC. O serie de specialişti deja îşi exprimă nedumerirea şi dubiile în privinţa datelor prezentate în aceste declaraţii. Există şanse reale ca Romney să aibă o serioasă problemă în campania electorală din cauza unor posibile şi presupuse inadvertenţe în declaraţiile fiscale. Această situaţie ar trebui să-i ofere lui Victor Ponta anumite indicii în privinţa modului inteligent de a gestiona deja inevitabila reprivatizare a Oltchim.

  •  
    şi distribuie pe