12 octombrie 2012, 09:53

Despre tezaur, revizionism şi programul PPE

Despre tezaur, revizionism şi programul PPE

Utilizarea problemei tezaurului în cadrul disputelor politice interne din România este o tradiţie interesantă şi destul de veche. Diverse forţe politice participă la un joc în care câştigă cel care reuşeşte să „demonstreze” că oponentul a cedat în faţa Moscovei. Traian Băsescu îl acuza pe Adrian Năstase de „renunţare la tezaur”, iar Antena3 lansează acuzaţii identice la adresa lui Mihai Răzvan Ungureanu.

Ironic, nu-i aşa? Aşa cum se întâmplă de cele mai dese ori, realitatea politică este mult mai pragmatică în comparaţie cu cea prezentată în discursurile publice ale politicienilor. Există anumite restricţii în privinţa lucrurilor pe care politicienii le pot spune sau face la nivel internaţional, aceste limitări de natură obiectivă sunt aplicabile atât Marilor Puteri cât şi altor ţări. Ceea ce au făcut sau nu au făcut Adrian Năstase, MRU sau Traian Băsescu a fost deseori dictat de circumstanţe care ţin de realitatea implacabilă a relaţiilor internaţionale, această realitate fiind deseori invizibilă pentru ochiul liber.

Problema tezaurului nu este una economică sau istorică, ci una politică. Comentatorii entuziasmaţi excesiv de rezoluţia Adunării Parlamentare a Consiliului Europei prin care Rusia este chemată să negocieze cu „toate statele” în vederea restituirii unor „bunuri culturale” ar face bine să-şi concentreze atenţia asupra următorului detaliu: APCE a refuzat să includă în textul rezoluţiei o referire concretă la problema tezaurului, aşa cum au cerut reprezentanţii României. Motivaţia „oficială”, pe care delegaţia română a prezentat-o presei este penibilă. Se spune că menţiunea tezaurului a fost refuzată din cauza faptului că este „prea specifică”. Rezoluţia adoptată de APCE a fost foarte critică la adresa Rusiei şi extrem de specifică, particularizând o serie întreagă de acuzaţii, începând cu presupusele „derapaje” de la principiile democratice şi terminând cu cazul Pussy Riot. În mod normal, APCE ar fi inclus în rezoluţie pretenţiile tuturor ţărilor care au probleme asemănătoare cu cea a tezaurului, măcar pentru a irita Moscova. Motivul pentru care această instituţie europeană s-a limitat la o recomandare generică ţine de o realitate geopolitică implacabilă. Din perspectiva internaţională, tezaurul face parte dintr-un imens ghem de probleme care au fost tranşate definitiv şi irevocabil în cadrul tratativelor de pace după încheierea celui de-al Doilea Război Mondial. Revizuirea oricărui element, oricând de mic sau insignifiant, are potenţialul să deschidă o veritabilă cutie a Pandorei în privinţa revizuirii la scară largă a rezultatelor războiului, iar deputaţii europeni, oricât de rusofobi ar fi unii dintre ei, momentan preferă să nu se joace cu focul.

În ultimii ani, varii actori internaţionali au încălcat cu bună ştiinţă câteva principii care au fost considerate inviolabile. De fiecare dată, mai devreme sau mai târziu, violarea acestor principii a dus la o „reproducere în oglindă” a acţiunilor unor forţe din Occident. De exemplu, se poate spune că precedentul creat în Kosovo a deschis calea către independenţa Osetiei de Sud. Probabil, unul dintre motivele pentru care o intervenţie militară în Siria încă nu a avut loc este legat de faptul că mulţi factori de decizie conştientizează tipul de precedent care ar fi fost creat în această situaţie şi modul în care acesta ar putea fi folosit de alte Mari Puteri. Se pare că s-a ajuns într-o situaţie în care există un consens tacit în privinţa necesităţii de a evita crearea unor precedente care ulterior pot provoca consecinţe imprevizibile.

Tendinţele revizioniste pe care le manifestă unele forţe politice de la Bucureşti sunt periculoase în primul rând pentru România. Statele din UE deja încep să „scârţâie” sub presiunea crescândă a mişcărilor secesioniste (Scoţia, Catalonia, Veneţia etc.) a căror forţă devine mai mare pe măsura adâncirii crizei economice globale. Revizuirea ansamblului de probleme care au fost închise după cel de-al Doilea Război Mondial ar putea avea consecinţe nefaste pentru revizuitori, mai ales în contextul în care mulţi politicieni români îşi doresc din tot sufletul crearea unei Europe federalizate în care suveranitatea să fie concentrată la Bruxelles. Dacă birocraţia bruxelleză poate impune un preşedinte sau anula rezultatul unui vot popular, atunci ce o va împiedica să redeseneze harta împărţirii teritoriale a unei federaţii europene? Această întrebare este cu atât mai valabilă în contextul declaraţiei lui Kelemen Hunor care susţine că a obţinut o „promisiune fermă” din partea preşedintelui PPE Wilfried Martins care s-a angajat să sprijine includerea în programul PPE a „chestiunii autonomiei”. Dorinţa de a implica Europa în calitate de arbitru autoritar în disputele internaţionale pe care le are România, ar putea avea „efecte secundare” foarte costisitoare.

PS: Efectele Dictatului de la Viena au fost anulate prin voinţa lui Iosif Stalin care le-a restituit românilor Transilvania de Nord. Cine va anula un eventual „Dictat de la Bruxelles”?

  •  
    şi distribuie pe