6 noiembrie 2012, 13:25

O clădire nouă pentru muzeul Palekh

O clădire nouă pentru muzeul Palekh

Centrul rusesc de miniaturi din lac Palekh din regiunea Ivanovo, cunoscut în întreaga lume, va avea o nouă clădire. Acest complex va fi creat în stilul secolului al 19-lea. În şase săli mari vor fi expuse capodopere, care mai înainte nu au mai fost prezentate publicului.

Comuna Palekh, situată în centrul Rusiei, era cunoscută din vechime datorită pictorilor de icoane. După Revoluţia din Octombrie 1917, ei au fost nevoiţi să caute noi forme de pictură. În interviul pentru

Vocea Rusiei,

directorul Muzeului de Stat de Artă Palekh, Alevtina Strahova, s-a referit la istoria apariţiei acestei arte populare.

„De la pictarea icoanelor, meşterii au preluat tehnica şi vopselele şi le-au mutat în miniatura din lac. Drumul a fost destul de lung – din 1918 ei au făcut teste. Apoi, după ce au văzut o cutiuţă din papier-mache din Fedoskino, ei au început să privească în alt mod miniaturile lor. Meşterii din Fedoskino lucrează în ulei pe papier-mache, iar cei din Palekh folosesc tempera. Timp de câţiva ani, ei au studiat la Moscova tehnica picturii pe papier-mache. Prima expoziţie a avut loc în anul 1923, iar apoi a început procesiunea triumfală în lume a miniaturilor din lac”.

Galerie foto: Meşteşuguri ruseşti: miniatura Paleh

Pictura cu vopsele aurii pe un fundal negru. În anul 1925, frumuseţea neobişnuită a picturilor din Palekh a provocat senzaţie la Expoziţia Mondială de la Paris. În muzeul creat peste 9 ani, în prezent există peste 15.000 de lucrări.

Din cauza spaţiului îngust este expusă doar o mică parte a fondului unic. Multe icoane rare, picturi şi cărţi, în general, nu sunt expuse. Construirea unei clădiri mai mari a muzeului va costa 1,5 milioane de dolari. În prezent se încheie ciclul zero şi instalarea comunicaţiilor. Clădirea se va încadra armonios în imaginea Palekh, relevă Alevtina Strahova.

„Ea va semăna cu tot ceea ce a fost creat în Palekh – arhitectura provincială din a doua jumătate a secolului al 19-lea. Clădirea cu două etaje va fi înălţată pe locul unde s-a aflat casa distrusă a celebrilor pictori Belousov, care au pictat Palatul Faţetelor (Granovitaya Palata) din Moscova. Această clădire este construită în centrul zonei istorice în aşa fel încât să nu se evidenţieze”.

Deschiderea noii clădiri a Muzeului de Artă Palekh este programată pentru luna decembrie a anului viitor. Aici vor exista 6 săli de expoziţie şi o galerie de artă, care se vor bucura evident de popularitate în rândul vizitatorilor. Oaspeţii de peste hotare, de asemenea, vizitează cu plăcere Palekh, care face parte din Inelul de aur al Rusiei, a relatat Alevtina Strahova.

  •  
    şi distribuie pe