7 noiembrie 2012, 16:33

Interviu cu Mircea Dogaru despre alegerile din SUA

Interviu cu Mircea Dogaru despre alegerile din SUA

Alegerile din SUA s-au încheiat cu victoria lui Barack Obama. Domnul colonel Mircea Dogaru, istoric şi scriitor, liderul Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate din România, ne-a vorbit în interviul exclusiv pentru Vocea Rusiei despre ce înseamnă pentru România realegerea lui Obama.

Vocea Rusiei: Credeţi că se va schimba ceva în relaţiile dintre SUA şi Ţările din Europa de Est, în particular România?

Mircea Dogaru: Răspunsul nostru este următorul: Speranţa noastră a fost să câştige Obama, pentru că mizăm pe detensionare, pe logica militarilor şi a Pentagonului, cealaltă variantă pe noi speriindu-ne că ar fi fost posibil să se reescaladeze situaţia conflictuală din Orientul Mijlociu, să se ajungă la o politică dură în ceea ce priveşte Marea Neagră şi în ceea ce priveşte relaţiile Statelor Unite cu Rusia. Faptul că Obama şi-a adjudecat victoria prin votul electorilor ne dă speranţe de mai bine, de colaborare în continuare. Ca analişti politici, ca istorici, am apreciat gestul preşedintelui Rusiei, noi am considerat o mare lovitură de imagine în sprijinul lui Obama declaraţia de susţinere a lui Mitt Romney, pentru că poporul american este intoxicat de zeci de ani cu imaginea unei Rusii, Uniunea Sovietică înainte, apoi Rusia, adversarul de bază, ceea ce nu este deloc adevărat, şi asta în mintea noastră a adus milioane de voturi lui Obama. Apreciem adevărata inteligenţă şi adevărata diplomaţie.

Vocea Rusiei: Se va menţine axa Washington-Londra-Bucureşti?

Mircea Dogaru: Asta este o ficţiune, nu există aşa ceva, este vorba despre vechea politică a lui Bush care şi-a creat, să spunem servitori, în toată Europa, şi în Ucraina, şi în România, şi la Londra, şi în Spania, şi în Portugalia, Barroso este unul dintre ei, majoritatea au căzut, să spunem că au mai rămas Barroso şi cel de la Bucureşti. Din vechea politică aberantă pe care Bruce Jackson a susţinut-o în Parlament în 2005 şi care era cât se poate de dură şi de violentă faţă de statele care mai au bogăţii ale subsolului, în special petrol în Orientul Mijlociu şi vizavi de Rusia, o politică cu care noi nu suntem de acord şi n-am fost de acord ca militari pentru că militarii înţeleg mai bine decât politicienii de carton ce înseamnă conflictul armat şi unde poate duce.

Vocea Rusiei: Analizând presa din România, am observat că o mare parte din comentatorii şi analiştii români l-au susţinut pe Mitt Romney în cursa electorală. Care sunt cauzele acestei simpatii?

Mircea Dogaru: Nu este vorba de nicio simpatie. Este vorba despre servilismul aşa zisei elite intelectuale din România care a mers pe simpatia Cotrocenilor. În realitate este o falie între presa din România, între aşa zisa elită intelectuală şi poporul român. Noi nu prea dăm credit minunaţilor noştri analişti politici care execută ordine şi cam atât. Simpatia noastră, în general, este spre Obama, este mai mult instinctivă decât bazată pe informaţii, pentru că informaţia la noi circulă deteriorat. Repet, pentru majoritatea românilor Obama înseamnă pace, iar Romney înseamnă război, ca să simplific. Părerea noastră este că a fost o victorie a naţiunii americane împotriva sistemului mondial bancar financiar, spre deosebire de părerea celor care vor să vândă arme cu orice preţ şi care vor să provoace conflicte cu orice preţ.

Îngăduiţi-mi în final să felicit Rusia că are un preşedinte atât de patriot, este de un patriotism sălbatic. Ne-am fi dorit şi noi să avem aşa ceva.

Interviul îl puteţi asculta aici:

Descarcă audio

  •  
    şi distribuie pe