5 februarie 2013, 15:08

România se pregăteşte de război?

România se pregăteşte de război?

De obicei, lectura agendei şedinţelor CSAT este plictisitoare, însă agenda şedinţei de astăzi (marţi, 5 februarie 2013) este o excepţie de la regulă. Agenda publică a şedinţei este următoarea:

1. măsurile adoptate de către România în vederea punerii în aplicare a regimurilor de sancţiuni instituite pe plan internaţional;
2. realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România;
3. raportul privind activitatea autorităţilor şi instituţiilor statului pentru gestionarea situaţiei cetăţenilor români, generată de atacul terorist din Algeria;
4. participarea forţelor armate ale României care se trimit la misiuni şi operaţii în afara teritoriului statului român în anul 2013;
5. planul multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României;
6. participarea României la misiunea Uniunii Europene de instruire în Mali în anul 2013;
7. proiectul de Lege pentru punerea în aplicare a Codului de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale;
8. strategia de Securitate Cibernetică;
9. programul de activitate al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării pentru anul 2013;
10. proiectul de hotărâre a Guvernului României pentru aprobarea strategiei de privatizare a Societăţii Naţionale de Transport Feroviar de Marfă „C.F.R. Marfă” - S.A. şi a mandatului Ministerului Transporturilor pentru implementarea acesteia.

Deloc surprinzător, presa s-a repezit să comenteze punctele referitoare la operaţiunea dezastruoasă din Algeria şi cele referitoare la participarea soldaţilor români la micul război colonial al preşedintelui Hollande. Analiştii cu valenţe economice s-au concentrat asupra privatizării CFR Marfă, deşi jocul a fost făcut deja. România nu mai are suveranitate economică, deciziile cu caracter economic fiind luate de FMI. În aceste condiţii, numai în visele frumoase ale naţionaliştilor români, CSAT-ul ar putea pune piciorul în prag, blocând privatizarea acestei întreprinderi cu caracter strategic.

Din perspectiva geopolitică, cel mai interesant este punctul Nr.2 de pe agendă:

realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România

În analiza documentelor oficiale ale statului român există o regulă de bază: cele mai importante părţi sunt cele traduse din engleză. Regula a funcţionat perfect atât în cazul acordului de coabitare (de fapt, capitulare) semnat de Victor Ponta, cât şi în cazul agendei CSAT. Elaborarea unui plan de contingenţă (de fapt, „contingency plan”), nu este o procedură obişnuită.

Ce este un „plan de contingenţă” în terminologia uzuală a NATO?

Atunci când termenul se utilizează în cazul relaţiei dintre o ţară-membră şi NATO, un „contingency plan” presupune elaborarea unui set concret de acţiuni pentru situaţia în care acest stat intră într-un conflict militar. Până acum, asemenea planuri oficiale au fost elaborate doar pentru următoarele ţări: Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Ţările baltice au cerut elaborarea unui plan pentru cazul unui conflict militar cu Rusia şi s-au zbătut cinci ani pentru ca NATO să accepte această cerere şi să elaboreze planul. Polonia a cerut elaborarea unui plan pentru un eventual conflict militar cu Belorus, iar apoi planul a fost „upgradat” pentru un eventual conflict cu Rusia. În acest context apar două aspecte importante. Primul: aceste planuri se elaborează la cererea ţării-membru. Al doilea: de obicei, Germania se opune elaborării unor planuri de acest gen (aşa a fost în toate cazurile de până acum), iar reprezentanţii aripii radicale a conducerii americane SUA susţin asemenea iniţiative. Germania se opune unor iniţiative de acest gen deoarece elaborarea unor „contingecy plans” presupune stabilirea exactă a ţărilor cu care există riscul intrării într-un conflict militar, ceea ce conduce la o răcire drastică a relaţiilor cu aceste ţări şi alte consecinţe nefaste. Un „contingency plan” nu presupune răspunsul la o întrebare generalizată de genul „ce se întâmplă dacă intrăm în război?”, ci presupune un răspuns la întrebări precise şi punctuale de genul „ce se întâmplă dacă începe un război cu Ucraina?”, „ce se întâmplă dacă începe un război cu Rusia?” etc. Desigur, apologeţii NATO vor spune că asemenea planuri se pregătesc doar pentru eventualitatea unor operaţiuni defensive, dar realitatea incontestabilă arată că niciuna dintre operaţiile recente ale ţărilor NATO (Libia, Irak, Serbia) nu a avut caracter defensiv, toate fiind de fapt nişte războaie de agresiune.

Există analişti care consideră că etalarea în public a intenţiilor de elaborare a acestor planuri nu este altceva decât rezultatul dorinţei unor ţări de a atrage atenţia. Din această perspectivă se poate spune că scopul a fost atins, iar atenţia a fost atrasă. Ce urmează? Depinde de răspunsul la întrebarea: dacă România se pregăteşte de război, atunci pentru ce război se pregăteşte România?

PS: În vederea îmbunătăţii comunicării cu cititorii, a fost creat un cont de Facebook : http://www.facebook.com/valentin.mandrasescu, recomandat celor interesaţi de ştirile şi comentariile informale.

  •  
    şi distribuie pe