16 aprilie 2013, 19:16

Misterul lacului Genezaret

Misterul lacului Genezaret

Pe fundul lacului Genezaret (cunoscut şi ca Marea Galileii) din Israel oamenii de ştiinţă au descoperit o piramidă antică. Ea datează de circa 4.000 de ani. În Evanghelie scrie că în acest lac au prins peşte apostolii Andrei şi Petru. Oamenii de ştiinţă intenţionează să stabilească destinaţia piramidei.

Construcţia gigantică este de formă conică. Înălţimea ei este de 10 metri, iar diametrul, de circa 70 de metri. Piramida este alcătuită din blocuri de bazalt şi pietre. Savanţii consideră că ea putea fi construită de oameni. Posibilitatea apariţiei ei în urma unor procese naturale este puţin probabilă, consideră ei. Iată opinia lui Michael Eisenberg, colaborator la Institutul de Arheologie din Haifa.

„Marea nu creează asemenea forme. Noi credem că ea datează din epoca de fier, poate chiar de mai mult timp. Pe atunci blocurile din piatră neprelucrate erau puse în formă specială, inclusiv pentru culte. În Galileea se întâlnesc multe asemenea cazuri. Deocamdată nu au fost descoperite obiecte din ceramică care permit datarea construcţiei”.

În ce priveşte destinaţia piramidei, savanţii nu se grăbesc să tragă concluzii. Michael Eisenberg consideră că nu este vorba de o construcţie similară piramidelor egiptene.

„Poate să fie o construcţie rituală. În acea perioadă necropolele şi construcţiile rituale se asemănau. Cel mai degrabă, poate fi vorba de o construcţie rituală, ca şi Stonehenge din Anglia. În ultimul timp construcţii asemănătoare au fost descoperite în Turcia”.

Problema cea mai dificilă şi importantă este cea legată de vârsta piramidei. Unii cercetători nu exclud că ea a fost construită în perioada în care în acest loc nu exista un lac. Însă şi acest punct de vedere este controversat, menţionează Leonid Beliaev, colaborator ştiinţific la Institutul rus de Arheologie.

„Atâta timp cât nu deţinem date legate de construcţie, nu are rost să inventăm fel şi fel de lucruri, pentru că în urmă cu trei-patru mii de ani lacul a existat, însă puţin probabil că sunt posibile fluxuri şi refluxuri atât de mari. Dacă presupunem că piramida este mult mai veche, atunci puţin probabil că este o construcţie artificială”.

Asemenea obiective subacvatice atrag întotdeauna atenţia oamenilor de ştiinţă. De exemplu Atlantida, care nu a fost descoperită. Bineînţeles că descoperirea piramidei de pe fundul lacului Genezaret este de scară mai mică, însă cine ştie ce vor putea descoperi oamenii de ştiinţă după ce o vor studia cu atenţie.

  •  
    şi distribuie pe