4 septembrie 2013, 09:57

Roşia Montană: România este mai coruptă decât Congo

Виктор Понта

Decizia premierului Ponta de a da curs exploatării de la Roşia Montana este un prilej perfect pentru a vorbi despre corupţie şi despre insolenţa cu care aleşii poporului vând „bijuteriile de familie” ale României. Statutul de ţară-membră a UE este principala sursă de mândrie a politicienilor români, dar cifrele arată că în ciuda apartenenţei la UE, companiile străine pot scoate mai mulţi bani din România decât ar scoate din ţările africane.

În cadrul acestei analize nu vor fi luate în calcul aspectele ecologice care merită un studiu aparte. Această analiză se referă numai la bani, mai concret la sumele de bani pe care statul şi, implicit, cetăţeanul nu le vor încasa din exploatarea minieră de la Roşia Montana.

Guvernul Ponta susţine că a reuşit o performanţă mirifică atunci când a ajuns la o redevenţă de 6%, iar Daniel Chiţoiu a declarat în repetate rânduri că această redevenţă este bună în comparaţie cu redevenţele din alte ţări. Guvernul Ponta minte. Jurnaliştii şi formatorii de opinie cumpăraţi de RMGC mint şi ei.

În „Acordul privind unele măsuri aferente exploatării minereurilor auro-argentifere din perimetrul Roşia Montană” la art 2. „Beneficiile statului român”, se specifică faptul că bugetul de stat va încasa aproximativ 2,3 miliarde de dolari. Modul în care guvernul român a ajuns la această cifră va rămâne, probabil, pe veci o enigmă învăluită în mister, dar vom lua această cifră drept referinţă şi bază de comparaţie.

Pentru a înţelege cum se compară suma pe care statul român crede că o va încasa de la RMGC, vom face câteva calcule proprii, utilizând numai şi numai datele din documentele oficiale ale RMGC şi Gabriel Resources. Din prezentarea pentru investitori făcută de Gabriel Resources în februarie 2013, rezultă că se intenţionează extracţia a 14,6 milioane de uncii de aur. Pentru calculele noastre, vom utiliza un cost de extracţie de 335 dolari pe uncie, preluat din aceeaşi prezentare. La preţul curent al aurului, adică aproximativ 1400 dolari pe uncie, valoarea depozitului de aur de la Roşia Montana valorează aproximativ 20,44 miliarde de dolari, iar profitul pe care Roşia Montana Gold Corporation îl va obţine din exploatarea doar a aurului va fi de aproximativ 15,55 miliarde de dolari. Pentru simplitate, în acest calcul nu includem argintul şi metalele rare care ar putea fi chiar mai valoroase decât resursele de aur.

Acum avem două baze de impozitare: 20,44 miliarde de dolari pentru redevenţe şi 15,55 miliarde de dolari pentru impozitul pe profit, deci putem compara situaţia din România cu situaţia din alte ţări. Spre deosebire de alte ţări, în România nu s-a făcut o licitaţie deschisă şi transparentă în vederea alocării dreptului de exploatare de la Roşia Montana. Chiar şi în Africa, statele organizează licitaţii şi companiile miniere plătesc preţuri competitive pentru licenţele de exploatare pe lângă redevenţe şi taxe. Mai mult, în comparaţie cu ţările din Africa şi Asia, România are cel mai lax regim de impozitare a companiilor miniere străine.

Să vedem cât ar fi obţinut Republica Congo din exploatarea de la Roşia Montana. În Republica Congo, redevenţa este de 5% însă impozitul pe profitul companiilor miniere este de 30% la care se adaugă preţul de licitaţie al licenţei de exploatare. Pentru a bloca trucurile companiilor multinaţionale care obişnuiesc să-şi micşoreze profitul impozabil prin contracte de prestări servicii, prin credite de la bănci străine sau vânzarea metalului la preţ redus, codul fiscal al Republicii Congo prevede taxarea punitivă a contractelor cu beneficiari externi, rata fiind de 20%. Prevederi asemănătoare există în legislaţia ţărilor din Asia şi Africa, dar lipsesc în România. Dacă în cazul Roşia Montana s-ar fi aplicat regimul fiscal din Republica Congo, statul ar fi încasat 5,68 miliarde de dolari, adică cu 3,38 miliarde de dolari mai mult. Din perspectiva impozitării companiilor miniere străine, statul congolez este de 2,47 ori mai performant, decât statul român.

Republica Congo nu este o excepţie de la regulă. De fapt, există state africane cu impozite şi redevenţe mai mari. Dacă Roşia Montana era în Ghana, statul ghanez ar fi obţinut din taxe şi redevenţe 6,46 miliarde de dolari, adică de 2,81 ori mai mult decât statul român. În Ghana, impozitul pe profitul companiilor miniere este de 35%, iar redevenţele sunt de 5%.

Până la începutul secolului XXI, statele africane acordau licenţe de exploatare numai prin negociere directă, iar ratele de taxare şi redevenţele se stabileau individual. În contractele încheiate în acea perioadă se stabilea imposibilitatea schimbării regimului fiscal. După decenii de sărăcie şi corupţie, chiar şi cele mai înapoiate state africane au renunţat la această practică şi caută acum metode de a anula contractele vechi. Din această perspectivă se poate spune că „România europeană” a secolului XXI este tratată ca un stat african din anii ’60 ai secolului trecut.

Nici în Asia nu există un regim la fel de prietenos cu colonizatorii economici ca cel din România. Ţara cu cele mai prietenoase taxe miniere este Indonezia, dar chiar şi acolo RMGC ar fi plătit 4,65 miliarde de dolari (25% impozit pe profit, 3,75% redevenţă), adică de 2 ori mai mult decât în România, iar la aceste taxe s-ar fi adăugat costul de licitaţie al licenţei şi taxele de proprietate. Ar mai fi o mică problemă: regimul de impozitare este atât de prietenos, deoarece legea prevede obligaţia investitorilor străini de a vinde statului indonezian sau unui investitor indonezian 51% din acţiunile companiei care face exploatarea după ce trec zece ani de la acordarea licenţei. Preţurile unor asemenea vânzări sunt întotdeauna derizorii.

În Filipine, RMGC ar fi plătit 7,07 miliarde de dolari (35% taxă pe profit, 8% redevenţă), adică 300% faţă de cât plăteşte în România. Dacă Victor Ponta şi-a angajat o bonă filipineză, poate angajează la guvern şi un ministru filipinez? Dacă guvernul USL nu ştie să negocieze şi nu ştie să scrie legislaţie fiscală, poate un filipinez se descurcă? Dacă un jurnalist poate face rost de Ghidul Global al Taxelor şi Impozitelor editat de PricewaterhouseCoopers şi de documentele oficiale ale Gabriel Resources pentru a face un calcul comparativ, atunci de ce nu o poate face premierul Ponta sau ministrul Chiţoiu?

În Indonezia şi Filipine, companiile miniere sunt supuse unui regim special de impozitare care se deosebeşte de cel practicat în alte sectoare ale economiei. Este o practică normală, corectă şi perfect justificată din punct de vedere logic şi economic. De ce nu se poate şi în România?

Într-un final, se poate face o comparaţie cu suma pe care RMGC ar fi plătit-o în Quebec. Dacă luăm în calcul impozitul federal pe profit (15%), la care se adaugă impozitul regional pe profit (10%) şi impozitul regional pe activităţi miniere (16%), RMGC ar fi plătit statului 6,37 miliarde de dolari, adică cu 4,07 miliarde de dolari mai mult decât în România. Acum devine clar de ce compania Gabriel Resoruces este listată la bursa din Toronto, dar preferă să exploateze aur în România. Politicienii din România sunt mult mai maleabili decât funcţionarii fiscului canadian, nu-i aşa?

În concluzie: guvernul Ponta a negociat condiţii financiare care prejudiciază statul şi cetăţeanul. Au obţinut cu aproximativ 3,38 miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia din Republica Congo şi cu 4,77 miliarde de dolari mai puţin decât prevede legislaţia din Filipine. Cei care susţin că exploatarea de la Roşia Montana este avantajoasă economic pentru România fie nu ştiu să numere, fie ştiu să numere doar banii primiţi de la echipa de relaţii publice a Roşia Montana Gold Corporation.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe