27 septembrie 2013, 09:54

Planul SUA pentru controlul asupra nordului Europei

флаг США флаг Америка флаг женщина солдат американский солдат

Politica externă a SUA exclude existenţa unei lumi bi sau multipolare. De aceea planul de menţinere în continuare a supremaţiei SUA în Europa conţine pe lângă soluţia islamizării Europei de Est şi crearea unui mini-NATO pentru ţările Europei de Nord, consideră Valentin Vasilescu, pilot de aviaţie, fost comandant adjunct al Aeroportului Militar Otopeni, licenţiat în ştiinţă militară la Academia de Înalte Studii Militare din Bucureşti-promoţia 1992.

Teatrul de acţiuni militare (TAM) reprezintă un spaţiu geografic de mărimea unei părţi dintr-un continent, pe care puterile militare beligerante şi-l revendică şi în care-şi desfăşoară operaţiile militare propriu-zise. Cercetătorii militari au căzut de acord asupra a patru TAM europene: Nord, Vest, Sud şi Central-Estic.

Modul în care SUA intenţionează să-şi menţină controlul asupra Europei centrale şi de est (TAM Central-Estic) l-am argumentat într-un articol anterior.

http://romanian.ruvr.ru/2013_09_21/Salvata-de-Occident-de-sclavia-comunista-Europa-de-Est-este-impinsa-acum-spre-islamism-6099/

TAM Nord cuprinde ţările din peninsula scandinavă, Danemarca, Germania, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia, etc. Gazul arctic rusesc este cel care alimentează deja preponderent acest TAM, pe direcţia strategică baltică (prin gazoductul North Stream). Direcţiile strategice terestre fiind nişte fâşii imaginare, largi şi adânci dintr-un TAM care permit ducerea operaţiilor militare.

http://www.voltairenet.org/IMG/jpg/nord-stream-map-2.jpg

După cinci ani de studii aprofundate, cercetătorii Brenda Pierce şi Donald Gautier au publicat, pe 23 iulie 2008, un raport al US Geological Survey, în care estimau că sub Oceanul Îngheţat s-ar afla 13% din rezervele de petrol neexploatate ale lumii şi 30% din rezervele de gaze naturale. 2/3 din rezervele de gaze şi de petrol din zona arctică se găsesc în zăcământul rusesc Iujno-Karski situat la nord de Marea Barents. Majoritatea zăcămintelor se găsesc în zone în care adâncimea mării nu depăşeşte 500 m, fapt ce le face accesibile forajului şi extracţiei. Mai ales ca în ultimii 15 ani SUA, Anglia, Japonia, Norvegia şi Coreea de Sud au creat echipamente care pot ajunge la petrolul şi la gazele aflate la 2.000 m, sub banchiza de gheaţă din apropierea ţărmurilor.

Numai că pe ţărmul arctic al Canadei, Alaskăi şi Groenlandei este amplasat un vast dispozitiv de alarmare antibalistic al SUA. SUA, Canada, Norvegia şi Danemarca (de care aparţine Groenlanda) fiind de câţiva ani în plin proces de expansiune în zona arctică, în căutare de resurse minerale. Rezervele de petrol ale Norvegiei din Marea Nordului fiind pe terminate, Norvegia a obţinut suplimentar de la agenţia internaţională a ONU pentru subsolul marin posesia asupra unei suprafeţe de 235.000 km pătraţi de platformă continentală, situată între insulele Svalbard şi Jan Mayen. Convenţia internaţională pentru dreptul mării (UNCLOS) a creat agenţia internaţională pentru subsolul marin (ISA), ca instrument al ONU, prin care, la capitolul XI, această agenţie este îndreptăţită să atribuie dreptul de exploatare al resursele naturale din subsolul marin arctic. Danemarca şi-a sporit şi ea numărul de militari în bazele sale din nordul Groenlandei. Suedia şi Finlanda şi-au extins patrularea în zonă şi au potenţialul economic să contribuie la deschiderea de noi exploatări în Arctica. Iar Anglia, Germania, Japonia şi Coreea de sud au interesul să investească masiv, alături de companiile ţărilor care au acces la aceasta zonă.

Londra a găzduit, în ianuarie 2011, summit-ul de inaugurare a unei noi structuri de cooperare a statelor nord-europene, la care au participat şefi de guverne, specialişti şi oameni de afaceri din SUA, Suedia, Danemarca, Finlanda, Norvegia, Islanda, Estonia, Letonia şi Lituania, etc. Acest concept de emanaţie 100% americană, fiind propus pe ordinea de zi la summit-ul NATO de la Lisabona, de către ministrul leton al Apărării. Ţările nordice, având un catalizator în SUA şi Norvegia, doresc de fapt transformarea acestui mecanism într-un mini-NATO, pentru a prelua şi exploata împreună resursele de petrol şi de gaze din oceanul Îngheţat. Proiectul presupune crearea unei structuri politico-militare coordonate de NATO, care să subordoneze unităţi militare, frontaliere şi de servicii secrete şi care să acţioneze în sprijinul marilor consorţii petroliere americane, interesate de operarea în Arctica.

Strategia militară a Rusiei adoptată în 2010, identifică zona arctică cu aceeaşi probabilitate ca şi zona Europei de Est, ca fiind locul declanşării unui potenţial conflict militar. Motivul ar fi că 70% din petrolul şi 90% din gazele din apele teritoriale ale Rusiei (valorând 15.000 miliarde USD) s-ar găsi sub calota polară şi ar putea fi exploatate ilegal de alte state. În conformitate cu această strategie, Rusia a iniţiat recent programul „Arktika”, care constă în repunerea în funcţiune a întregii reţele de staţii polare din era sovietică, refacerea tuturor bazelor aeriene arctice, prevăzute cu piste utilate cu sisteme de degivrare subterane şi utilizabile de către avioanele de transport greu An-124 şi Il-76, precum şi de bombardierele strategice supersonice Tu-160.

Spre deosebire de TAM European Estic şi Central, în TAM Nord, Rusia dispune de o flotă de şase spărgătoare de gheaţă atomice şi de navele militare ale Flotei de Nord. Aceasta are în compunere trei submarine nucleare de atac din clasa Sierra, şase din clasa Akula şi unul din clasa Viktor III, toate înarmate cu rachete de croazieră. Mai dispune de un submarin nuclear din clasa Typhoon şi unul din clasa Borei, toate purtătoare de rachete balistice intercontinentale RSM-56 Bulava, precum şi de 6 submarine nucleare din clasa Delta IV, înarmate cu rachete balistice intercontinentale R-29 Vâsota. Alte şapte submarine diesel-electrice din clasa Kilo completează inventarul de submersibile ale Flotei de Nord. Ca nave de suprafaţă, acţionează un portavion, un crucişător din clasa Kirov şi altul din clasa Slava şi şapte distrugătoare purtătoare de rachete. Componenta aeriană a Flotei de Nord cuprinde avioane de patrulare maritimă Tu-142 şi Il-38, bombardiere Tu-23 M3, Tu-95 şi Su-25, avioane multirol Su-33, MiG-31, MiG-29 M/M2, Su-27 şi elicoptere antisubmarin Ka-27.

Tot ca parte a acestei strategii, Rusia a lansat cinci sateliţi de supraveghere şi comunicaţii deasupra zonei polare, dintre care doi sunt prevăzuţi cu senzori optici multispectrali, concepuţi să monitorizeze de pe orbite eliptice înalte orice activitate la suprafaţă. Al treilea satelit (Arktika-R) are la bord un radar performant, destinat măsurării grosimii calotei glaciale, delimitării cu precizie a zăcămintelor de gaze şi petrol precum şi descoperirii şi urmăririi submarinelor aflate în submersie sub calota polară.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe