24 octombrie 2013, 15:38

Ţară de vânzare. Rog seriozitate

Ţară de vânzare. Rog seriozitate

Note pe marginea discursului american al premierului României şi soarta ţării, cu amărăciune. „Eu am decis foarte clar în ce direcţie vreau să duc guvernul şi România", spune Victor Ponta, la persoana întâi. Se binecuvântează, la Washington, încă un Mesia politic de Dâmboviţa? – se întreabă cititorul nostru, Cristian Ulea.

Pentru o seamă de români lipsiţi de pasiunea fotbalului, transmisia în direct a Antenei 3 de la Washington, în seara de miercuri, 23 octombrie, o transmisie dedicată în principal interviului acordat cu entuziasm postului de premierul Victor Ponta, va fi fost un program mult mai interesant, dar infinit mai rece decât pasiunile din Liga Campionilor. Atât de rece, chiar, încât merită zăbovit asupra mesajului celui ce îşi asumă acum în public, la persoana întâi, destinele României pentru următorii ani. Să ne desluşim, vorba lui Caragiale.

Victor Ponta dovedeşte că a devenit, deja, un politician versat în arta verbiajului oblic, alunecos. Întrebat cum a ajuns la Washington, omul a început cu un larg expozeu în care cuvântul cheie a fost „legitimitate". Ideea e că, din moment ce a fost votat, el şi partidul său, de o largă majoritate, se află la curtea Înaltului Licurici (e drept, doar la cabinetul 2) pentru că îşi reprezintă poporul. Încă din primele fraze a răzbătut o înfrigurată notă de mesianism în mesajul unui tânăr care, chiar dacă ne vinde împreună cu Antena 3 vizita sa ca pe o nouă redescoperire a Americii, ar fi trebuit să fie mai potolit pentru un tânăr politician. „Ce vrei tu să faci pentru România?", l-ar fi întrebat vicepreşedintele Joseph Biden la Casa Albă. Şi de aici, luptă şi dă-i, şi dă-i şi luptă! Prim-ministrul României şi-a înscris ţara inalienabil în portofoliul companiilor americane de tipul Chevron, considerată o adevărată binefacere naţională, ca şi cum aceasta, alături de altele, înşirate cu mândrie ca la marile realizări patriotice, ar constitui tot atâţia colaci de salvare pentru un teritoriu aflat în derivă, gata să se înece. „Sunteţi convinşi că e bine?", spune Ponta că l-ar fi întrebat Biden. Întrebarea ar fi trebuit să îl pună în gardă, din partea unui politician american care a văzut multe şi ştie multe, inclusiv despre practicile murdare la propriu şi la figurat şi scandalurile internaţionale ale companiilor ţării sale, dintre care ultimul e în plină desfăşurare, legând Chevron de catastrofa ecologică pe care a provocat-o în Ecuador. „Da!”, a fost răspunsul hotărât al premierului, care nu a explicat, cum nu explică nimeni la Bucureşti, de ce în delegaţia plecată cu Victor Ponta la Washington figurează, imediat după ministrul de externe, cel al mediului, adică Rovana Plumb? De ce o fi tocmai problematica mediului atât de importantă în relaţia cu companiile americane, şi, nu de pildă, cea a calculelor pur energetice, legate de beneficiile exploatărilor preconizate de gaze, de sume şi cantităţi nete, specialitatea unui domn Iulian Iancu, care umplea cu calcule economice ecranele televizoarelor în România de dinainte de alegeri, demonstrând furturile în domeniu ale „băieţilor deştepţi” ai PDL-ului? Deputatul Iancu a vorbit mult mai convingător despre „independenţa energetică” a României decât ştie să o facă Ponta. De aceea nu mai e în graţii? Nu ştim, dar judecând după ce se petrece în ţară, după lipsa de transparenţă ce guvernează relaţia cu americanii, motive de îngrijorare ar fi.

În context, ne întrebăm despre ce „legitimitate” vorbeşte Victor Ponta, acum când a devenit limpede pentru orice român că şi-a încălcat cu cinism promisiunile electorale, cum a fost cea legată de închiderea proiectului Roşia Montană sau pactizarea cu Băsescu. Câtă credibilitate are Victor Ponta atunci când promite că gazul exploatat de americani prin fracturare hidraulică va fi vândut numai în România, că sume rezultate din redevenţe vor fi alocate factorilor locali, sărmanilor din judeţe cum e Vaslui, un adevărat pol al sărăciei într-o ţară zisă europeană, în care ţăranii încalecă exact ca pe vremea voievozilor ca să patruleze împotriva invadatorilor străini? „Parteneriatul cu giganţii americani ne dă o speranţă pe care alte colaborări nu ne-ar da-o”, a spus premierul. De ce, mai exact? Care sunt „alte colaborări” discutate şi considerate lipsite de speranţă pentru România? „Am auzit multe prostii spunându-se la noi”, spunea Ponta, „mult populism şi demagogie”. Aşa e, şi ne-a oferit şi domnia sa o mostră, de la Washington, când a început, în cel mai put stil propagandistic, să vorbească despre construcţia de şcoli, spitale, drumuri, despre înfiinţarea de locuri de muncă, despre „şansa României de a se dezvolta economic”, toate posibile de pe urma providenţialei apariţii şi investiţiilor generoase ale firmelor americane. De parcă Bechtel şi milioanele plătite aiurea din banii contribuabililor pentru escrocheria cu autostrada Transilvaniei nici nu a fi existat, sau Bechtel ar fi fost o companie din Burkina Faso!

O notă specială stârneşte comentariul lui Victor Ponta pe marginea apelului vicepreşedintelui Biden la prevalenţa „domniei legii” în România. Conceptul „rule of law”, pus pe tapet de americani, nu se referă doar la nevoia siguranţei, din punct de vedere legal, a investiţiilor americane, aşa cum a insistat premierul. Această sintagmă, cu ilustre origini antice, de la Aristotel încoace, a evoluat foarte mult şi sfera sa de cuprindere e în epoca modernă una largă, cu extinderi multidisciplinare la nivelul rolului şi funcţiilor statului. Nota bene: pe tot parcursul interviului lung acordat de Victor Ponta Antenei 3, în direct, nu s-a pronunţat nici măcar o dată cuvântul „corupţie”, adică exact flagelul datorită căruia toţi străinii ce vin să facă afaceri în România, fără excepţie, cer protecţia legii. A te face că nu înţelegi acest lucru e, din nou, o scamatorie ieftină de politician care îşi manipulează electoratul pe baza unui discurs sincer doar în aparenţă. România este o ţară temeinic coruptă, are această problemă majoră, şi o doză de onestitate în recunoaşterea unei boli ruşinoase din partea celor chemaţi să o trateze nu strică, pentru imaginea noastră internaţională şi liniştea unui popor care mai are încă puterea să se revolte pe această temă.

Două cuvinte merită scrise şi despre maniera specifică de a face politică a domnului Ponta. Mai întâi, deşi interlocutorul său, ştiind poate mai bine obiceiurile presei americane, a ţinut să îl laude pentru că nu îl vorbeşte de rău pe Traian Băsescu, nu s-a abţinut, ba dimpotrivă, politica internă şi disputa cu preşedintele republicii, în note contondente, devenind un subiect expus pe larg. Ideea că rufele se spală în familie e străină politicienilor de la Bucureşti, dar aici premierul are scuza că nu el a început şi că, în plus, rufele murdare ale oponentului său principal sunt atât de multe şi atât de vizibile încât sunt greu de evitat. Mai importantă ni s-a părut atitudinea legată de criticile bine fundamentate la adresa unui Philip Gordon sau Mark Gitenstein, reprezentanţii diplomaţiei americane care au intervenit brutal în politica internă românească anul trecut, în favoarea aceluiaşi Traian Băsescu. În locul unui răspuns demn de un prim-ministru al unei ţări europene respectabile, tratată ca o colonie de doi bani de nişte zişi diplomaţi, Ponta a trântit-o şmechereşte: „important e că nimeni nu m-a întrebat aşa ceva!”. Bravos naţiune, las-o aşa, bine că e vie, cum se spune prin Oltenia. Într-o altă notă, legată de relaţiile externe, Victor Ponta începe deja să evoce insistent vizitele, contactele sale „importante”, de la Beijing la Berlin şi până la, iată, Washington, cu trimitere, atenţie!, la Moscova, unde ar urma să efectueze o vizită oficială anul viitor. Iată, cum ar fi spus Ion Cristoiu, o ştire. Va fi foarte interesant de văzut cum se va prezenta prim-ministrul Ponta la Moscova, după ce lansează mesajul că îşi dă ţara pe mâna americanilor ca să nu mai depindă de gazul rusesc, dar nu are o soluţie practică pentru alte surse până când - se presupune, nu se spune cu precizie! - zăcămintele interne exploatate şi vândute local de Chevron şi Exxon - alt mare semn de întrebare! - vor asigura independenţa energetică, undeva după 2020. Cu alte cuvinte, să spunem Rusiei că dorim să rămânem pe linia sa de export de gaze, eventual să-i cerem şi nişte preţuri preferenţiale, până ne rezolvă americanii şi putem atunci s-o înjurăm în linişte. De ce facem această presupunere nediplomatică? Pentru că, recent, grimasa făcută de Victor Ponta în timpul unei apariţii în direct la o televiziune românească, chiar gestul de lehamite scăpat cu sinceritate atunci când a auzit cuvintele „Vocea Rusiei”, ne-a lămurit cam care ar fi aprecierile sale faţă de instituţia mass-media de la Moscova. Iar detaşarea ironică cu care a reamintit acuzaţia electorală - cu adevărat stupidă - legată de faptul că el şi partidul său ar vinde România tocmai Rusiei, nu altcuiva, ne spune multe despre cine crede premierul că îi sunt prietenii şi cine inamicii pe plan extern. Iată un punct comun al tânărului Ponta cu mai învechitul în convingeri rusofobe, Traian Băsescu, cu care ne anunţă, de altfel, că va continua războiul politic.

După ce li s-a trântit uşa în nas în Kârgâzstan, americanii se văd nevoiţi să folosească acum baza de la Mihail Kogălniceanu pentru a-şi retrage efectivele şi tehnica de luptă din Afganistan. Deşi nu e nimic eroic în retragerea unei armate care a pierdut de facto războiul, mulţi analişti considerând Afganistanul un al doilea Vietnam pentru forţele americane, premierul român şi instrumentele propagandistice locale de presă ale Washingtonului prezintă acest fapt ca pe o mare realizare pentru România. S-a uitat prea repede că aceleaşi promisiuni, de investiţii şi locuri de muncă, s-au făcut şi când s-a predat baza aeriană din Dobrogea americanilor. Încântat de perspective, un fost pilot de Mig 29 al fostului regiment local de aviaţie a şi candidat, devenind primarul comunei Mihail Kogălniceanu. În locul celor promise, americanii au contractat străini - turci, dacă ne amintim bine - care în loc de slujbe le-au oferit localnicilor crăpături în case, pentru că utilizau şoseaua locală cu maşini de greutate foarte mare, până când scandalul iscat i-a obligat să-şi construiască propriul drum. Toate datele acordului despre utilizarea bazei Kogălniceanu pentru retragerea americană din Afganistan - date păstrate la secret - au fost discutate la Washington, unde s-a bucurat să se deplaseze ministrul român al apărării. Nu ar fi fost normal să fi venit ei în vizită la Bucureşti, din moment ce aveau ceva de cerut? Nu, dacă judecăm şi după faptul că în locul vizitei companiilor americane la Palatul Victoria, s-a dus Victor Ponta să le curteze la ele acasă, un gest ce seamănă izbitor cu umilinţa unui pretendent sărac la graţiile unor doamne cu un trecut dubios, cam plinuţe, puţin trecute, fardate strident şi pline de ifose.

Pentru unii dintre noi, obstinaţia cu care se practică clişeele politicii externe la Bucureşti - slugărnicia evidentă faţă de americani şi aversiunea prost disimulată faţă de ruşi, chiar dacă şi unii şi alţii se fac, diplomatic, că nu pricep - rămâne de neînţeles şi lasă o senzaţie de amărăciune. Nu mai putem negocia vertical? Nu mai avem cu ce, nu mai avem cu cine? Concluzia după interviul domnului Victor Ponta, prim-ministru binecuvântat acum la Washington, este că mesajul său este, mutatis mutandis, demn de rubrica de mică publicitate: „Ţară de vânzare. Rog seriozitate”.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe