15 noiembrie 2013, 07:01

În loc de epilog: CAER

În loc de epilog: CAER

De la încheierea celui de Al Doilea Război Mondial şi până la prăbuşirea comunismului, media şi istoriografia occidentală, politizate, au pus de-a valma la rubrica „Aşa Nu” a gazetei de perete capitaliste toate iniţiativele şi instituţiile emanate de la Moscova şi urmărind managementul autocratic al ţărilor din estul Europei.

Fără să-şi bată prea mult capul, să vadă ce s-a întâmplat cu ele, cum au funcţionat ulterior aceste demersuri impuse de la centrul de comandă, slujbaşii de pe frontul ideologic de Vest au postulat două principii, în esenţă identice: (1) indiferent de natura ei, politică, diplomatică, militară, sau economică, dacă vine de la depozitarul şef al marxism-leninismului, Moscova, iniţiativa/instituţia respectivă nu este bună, şi (2) „argumentul” suprem ascuns în spatele oricărei mişcări a Moscovei este un tanc, deci respectiva propunere/instituţie nu este bună. În esenţă, dogma capitalistă a fost şi este că tot ce a provenit din capitala mondială a comunismului: Cominformul (centrala comunismului internaţional, 1947), CAER ( Consiliul de Ajutor Economic Reciproc, 1949), Pactul de la Varşovia (1955), Budapesta 1956, planul Valev (1964), invazia în Cehoslovacia (1968), „Programul comprehensiv de integrare socialistă pentru perioada 1971-1990” (1971), sau glasnostul şi perestroika, în 1986-89, absolut totul nu a conţinut nimic bun şi nu a urmărit altceva, decât să asigure supravieţuirea comunismului.

Această abordare „la pachet” este greşită.

Căutând să împiedice ţările Europei de Est să intre în sfera de influenţă a SUA, sau a Europei occidentale, sovieticii au creat la 5 ianuarie 1949 o organizaţie economică a noii lumi comuniste, CAER-ul, în replică la Planul Marshall şi la apariţia primelor forme, embrionare, de unificare şi integrare economică din vestul Europei. Cu CAER-ul, însă, Stalin şi toţi cei care i-au succedat la Kremlin până la sfârşitul comunismului, au dat-o în bară. În locul unui alt instrument de control, dominaţie şi de represiune, Moscova s-a ales cu dureri de cap, cu un adevărat forum de dezbateri libere, democratice, în mijlocul unui sistem opresiv; s-a ales cu o coordonare a planurilor naţionale şi o planificare transnaţională dezlânate şi ineficiente; cu paliative himerice şi remedii imposibile, în absenţa pieţei libere; cu numai două proiecte construite în comun în 42 de ani – complexul de exploatare a gazelor naturale de la Orenburg, în Siberia occidentală şi conducta de gaze Soiuz, de 2.677 km, de acolo, către ţările socialiste; s-a ales cu lideri comunişti gălăgioşi, năpârliţi în naţionalişti, care au respins, de-a lungul anilor, toate ofertele sovieticilor de „specializare”, de planificare transnaţională şi de intregrare economică, cum au fost coordonarea planurilor economice naţionale, propusă de tehnocratul Nikolai Voznesenski şi respinsă chiar de Stalin, „naţionalist” sovietic de ocazie, speriat să împartă prerogative economice cu slugile est-europene, în 1949; sau „organismul de planificare economică” propus de Hruşciov şi respins de Polonia, Cehoslovacia şi Ungaria în 1962; sau planul Valev, de regionalizare economică la Dunărea de jos, respins de România în 1964, sau Programul multilateral de integrare economică socialistă propus de Brejnev în 1971 şi ignorat de toţi; în sfârşit, în anii ’70 ai crizei petrolului, sovieticii s-au ales cu pagube uriaşe, transferând ţărilor socialiste „frăţeşti” petrol şi gaze natuale la preţuri derizorii – costurile sufocante ale imperiului din acei ani au grăbit mult sfârşitul lui, de peste un deceniu.

Pe de altă parte, de cei 42 de ani de existenţă a CAER-ului se leagă şi fapte pozitive. Evident, ele au „scăpat”, de şase decenii, exegeţilor capitalismului, fără pretenţia de a le epuiza vom încerca să menţionăm câteva dintre ele, astfel:

(1) dezbaterile libere pe teme economice din organismele CAER (conferinţele prim-secretarilor şi şefilor de guvern comunişti ai ţărilor membre, Consiliul, Comitetul Executiv, patru comitete ale Consiliului, Secretariatul internaţional, opt comisiii permanente, şase comitete interstatale, două institute ştiinţifice, agenţii afiliate, Banca CAER, Banca Internaţională de Investiţii etc.), reprezintă unicul caz de coexistenţă democratică dintre Uniunea Sovietică şi ţările socialiste din Est, din toată istoria comunismului;

(2) vreme de aproape patru decenii, deciziile economice luate, în mod independent, de conducerile ţărilor socialiste, au grăbit erodarea şi, în final, prăbuşirea comunismului. „Programul multilateral pentru progresul tehnic şi ştiinţific” din 1985 şi perestroika lui Mihail Gorbaciov, lansată în 1986, au fost ultimele încercări de a pune CAER-ul pe picioare, şi pe o bază economică acceptabilă, ambele au eşuat, liberalizarea din iunie 1988 a adus membrilor săi dreptul de a negocia direct acorduri comerciale cu Comunitatea Europeană. „Doctrina Sinatra” a adus sfârşitul organizaţiei;

(3) niciodată, vreo decizie CAER, a conducereii sale supreme, adică a Moscovei, nu a fost impusă cu tancurile. Ele au ţinut în viaţă regimuri politice opresive, au suprimat revoluţia din Ungaria, în 1956, primăvara pragheză, în 1968 etc. dar nu au venit peste polonezi, cehi, slovaci şi unguri, în noiembrie 1962, atunci când aceştia au refuzat un „plan economic unic” conceput de ruşi, şi nici nu s-au întors în România, în 1964, când Bucureştiul nu a acceptat ideea de a rămâne un hinterland agricol al lumii comuniste. CAER-ul a dovedit că tancurile au făcut posibilă integrarea politică a lumii comuniste, dar au rămas neputincioase în faţa neintegrării ei economice. CAER-ul este mărturia istorică, economică, a imposibilităţii comunismului, şi

(4) începând din noiembrie 1950, obiectivul principal al CAER a fost limitat oficial, de către Stalin, la promovarea relaţiilor comerciale dintre statele membre, şi a rămas astfel până la sfârşit (vezi Robert Bideleux şi Ian Jeffries, A History of the Eastern Europe: Crisis and Change, Routledge, 1998, pp. 541-542). În aceste condiţii, meritul esenţial al acestui forum economic, este că a dat naştere şi a stabilit frontierele unei comunităţi şi ale unei pieţe comerciale gigantice, cu o populaţie de 250 de milioane de oameni, care s-au cunoscut mai bine, au înţeles că sunt conectaţi prin geografie, istorie, drumuri relativ scurte, culturi apropiate şi aspiraţii socio-economice comune; o populaţie care a schimbat şi schimbă mărfuri, informaţii şi cuvinte de sute de ani, într-o parte a lumii cu un potenţial extraordinar de dezvoltare economică regională.

În 1964, la Bucureşti, abia ieşit din puşcărie, istoricul Dan A. Lăzărescu, s-a întâlnit întâmplător cu economistul regimului, Costin Murgescu, şi el om ales şi expert de clasă, desemnat de fostul lider comunist Gheorghiu-Dej să dea un răspuns Moscovei, din ce motive anume românii respingeau propunerea sovieticilor de a se specializa ca o subregiune agricolă a CAER. Fostul politican liberal a consemnat peste timp, în „Confesiunile” sale (Hestia, Oradea, 1997) opinia reputatului economist faţă de acel proiect: „Mă văd silit, însă, ca economist, nu ca patriot, să recunosc că Valev (autorul rus al propunerii) formulase o teză care se putea susţine pe plan economic şi, de altfel, o teză ce îmi pare mai actuală ca oricând”. Astăzi, după 50 de ani de la ideile lui Emil Valev şi cuvintele lui Costin Murgescu, Bruxellesul etc. şi tot mai mulţi români, de bun simţ, cred că România trebuie să-şi repună pe picioare agricultura, ca o parte autentică a vocaţiei istorice şi a dezvoltării sale economice anterioare.

CAER aparţine trecutului. Abia de acum încolo acest, mai degrabă, fost forum economic, şi nu organizaţie, ar trebui să fie reintegrat în „moştenirea” şi amintirile noastre, cu rele şi bune, aşa cum a fost. Şi a fost o parte din baza verificată în timp, pe care se pot edifica cooperarea şi dezvoltarea economică regională a Europei de Est, împreună cu Rusia şi ţările ex-sovietice.

O bază solidă pentru ridicarea Răsăritului.

Partea I a eseului o puteţi citi aici: Dezvoltarea economică regională şi oaia rătăcită, România

Partea II-a a eseului o puteţi citi aici: Balticele

Partea III-a a eseului o puteţi citi aici: Vişegradul - Polonia

Partea a IV-a a eseului o puteţi citi aici: Vişegradul - Cehia

Partea a V-a a eseului o puteţi citi aici: Vişegradul - Slovacia

Partea a VI-a a eseului o puteţi citi aici: Vişegradul - Ungaria

Partea a VII-a a eseului o puteţi citi aici: Sudul - Bulgaria

Partea a VIII-a a eseului o puteţi citi aici: Sudul - România

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe
8 noiembrie 2013, 09:10
12 noiembrie 2013, 10:24
11 noiembrie 2013, 09:06