27 decembrie 2013, 20:35

Rusia a găsit un „nou Kuweit” în Siria

Rusia a găsit un „nou Kuweit” în Siria

După ce Rusia a salvat Siria de la intervenţia militară americană, a venit timpul culegerii roadelor prieteniei dintre cele două ţări. Compania rusească Soyuzneftegaz a obţinut licenţe de exploatare a petrolului în patru perimetre din Siria.

Conform datelor Centrului de Cercetări Strategice din Siria, pe şelful sirian există 14 zone petrolifere. Preşedintele CCS a declarat pentru presa rusă: „Dacă luăm în calcul numai 4 zone petrolifere, de la frontiera cu Liban şi până la portul Banias, ele pot asigura un nivel de producţie comparabil cu cel din Kuweit. În total, prognozele indică posibilitatea de a extrage 6 milioane de barili pe zi”. Ca termen de comparaţie, poate fi luată Arabia Saudită care produce aproape 10 milioane de barili pe zi sau emiratul Kuweit care produce 3,2 milioane de barili pe zi. Desigur, costul de extracţie a petrolului sirian va fi mult mai mare decât costul de extracţie al petrolului saudit, însă în ziua de azi se poate spune că epoca petrolului ieftin şi uşor accesibil s-a terminat definitiv.

Faptul că Rusia a obţinut controlul asupra unor resurse foarte importante este confirmat indirect de reacţia extrem de iritată a presei occidentale. Într-un material publicat de Financial Times şi citat de revista Odnako se spune că acordul petrolier semnat de Siria este „încă o dovadă a suportului oferit Rusiei regimului de la Damasc. Suportul din partea Moscovei este perceput ca o întărire a guvernului sirian, iar pe termen mediu există posibilitatea ca regimul să obţină o nouă sursă de venit... Totodată, este o metodă prin care ruşii obţin profit din sprijinul politic oferit regimului sirian”.

Supărarea occidentalilor este vizibilă şi uşor explicabilă. Companiile petroliere americane şi britanice probabil că au împărţit deja perimetrele de exploatare încă din vara anului 2012, dar acţiunile Rusiei au făcut în aşa fel încât petroliştii occidentali să nu obţină nimic.

Diferenţa fundamentală dintre modul de acţiune al Occidentului şi modul de acţiune al Rusiei şi Chinei constă în faptul că Occidentul obţine contracte avantajoase după ce demarează un război, iar Rusia obţine contracte avantajoase după ce a reuşit să prevină un război de anvergură regională. Câteodată, faptele bune sunt răsplătite pe măsură.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe