9 ianuarie 2014, 20:33

Schimbările în politica de apărare a Chinei în 2013

Schimbările în politica de apărare a Chinei în 2013

2013 a fost un an al schimbărilor majore în politica externă și de apărare a Chinei. Nu este exlus că acesta ar putea fi începutul unei schimbări radicale a principiilor de comportament ale Chinei pe arena internațională și transformarea ulterioară a țării într-o putere militară mondială cu drepturi depline.

În martie, Beijingul și-a schimbat comportamentul în zona Insulelor Senkaku (Diaoyu), disputate cu Japonia. Pentru prima dată, autoritățile chineze au trimis în regiune nave de război și avioane ale Forțelor Militare Marine în loc de nave neînarmate ale Serviciului maritim de monitorizare.

Măsura a avut un impact politic major, mai ales după ce fregata chineză și-a îndreptat armele către o navă de război și un elicopter ale Japoniei.

Totodată, China a realizat în 2013 o reformă importantă în ceea ce privește agențiile și serviciile de poliție marină, creând o singură instituție, de altfel, puternică - Garda de Coastă. Au crescut capacitățile Chinei de reacție defensivă în cazul unor situații discutabile, fapt observat în timpul acțiunilor forțelor în Marea Chinei de Est și în Marea Chinei de Sud.

În noiembrie, China și-a creat o zonă de apărare aeriană. SUA și Japonia au efectuat zboruri demonstrative cu avioane de luptă în această zonă pentru a arăta că nu recunosc decizia autorităților chineze.

Chiar dacă Beijingul nu recurge la utilizarea directă a forței, nu putem spune că își pierde timpul în zadar. În prima lună după ce și-a stabilit zona de identificare, China a ridicat în aer avioanele de vânătoare de 51 de ori ca răspuns la tentativele de violare a spațiului său aerian de către avioane străine. Au fost efectuate, în total, 87 de zboruri.

Prin urmare, China a obținut un nou instrument de presiune asupra Japoniei în disputele teritoriale; pe termen lung, această presiune ar putea să-i determine pe liderii japonezi fie să găsească o soluție de compromis cu Beijingul, fie să răspundă cu aceeași monedă, consolidând forțele naționale de autoapărare și alianța militară nipono-americană.

Se pare că în viitorul apropiat ar putea fi stabilită o zonă de identificare deasupra întregii regiuni sau a unei părți din apele teritoriale disputate în Marea Chinei de Sud. Informația în acest sens nu au fost încă făcută publică, dar SUA și-au exprimat deja îngrijorarea în legătură cu o eventuală creare a acesteia.

În 2013, China și-a sporit în mod semnificativ capacitatea de a răspunde la situațiile de criză interne și extere și a creat Consiliul Național de Securitate. Înlocuind mecanismele ineficiente de coordonare interguvernamentală, noua instituție este împuternicită să ia decizii cu caracter obligatoriu. Consiliul Național de Securitate devine, astfel, un alt centru important de luare a deciziilor, iar prezența în componența lui a reprezentanților Armatei de Eliberare a Poporului conferă mai multă greutate militarilor în politică.

Cel mai important eveniment în 2013 a fost eșecul tentativelor SUA de înlăturare a lui Bashar al-Assad de la putere prin sprijinirea rebelilor și declanșarea unei eventuale operațiuni militare. Chiar dacă în ochii opiniei publice mondiale Rusia a fost principalul avocat al Siriei, în realitate, rolul Chinei a fost, de asemenea, crucial. Beijingul nu numai că a susținut acțiunile Rusiei pe arena internațională, dar a acordat credite importante Siriei care i-au permis regimului al-Assad să achiziționeze materialele strategice necesare (alimente, combustibil, medicamente, etc) și să continue războiul.

Rusia și China au tras învățăminte de pe urma dezastrului libian, când au permis distrugerea principalului său partener economic. Dacă regimul sirian va supraviețui, atunci acesta va fi primul caz, după destrămarea URSS, când un guvern condamnat la moarte de către SUA și care luptă împotriva rebelilor susținuți de Occident a putut să învingă.

Acest succes va avea consecințe globale importante. Acest succes a putut fi posibil grație eforturilor comune depuse de Rusia și China: niciuna dintre cele două țări nu ar fi putut să-și realizeze de una singură obiectivele politicii sale siriene.

China a obținut realizări deosebite în consolidarea puterii sale militare pe baza unor componente proprii care duc la transformarea țării într-o superputere militară. Anume în 2013 au ajuns la capacitatea operațională inițială noile submarine chineze cu rachete nucleare Tszyuylan 2. S-au intensificat activitățile pentru testarea de noi rachete balistice intercontinentale cu bază terestră. Continuă dotarea forțelor armate cu bombardierele H-6K și a început producția în serie a avioanelor de punte J-15. Continuă construcția simultană a două portavioane. Au fost demarate reforme importante în sistemul de comandă.

2013 a fost un an al adoptării unor decizii politice importante și al demarării unor reforme importante. Roadele acestor reforme vor influența, în următorii ani, situația politică și militară din lume.

Notă: Toate informaţiile prezentate în articol aparţin autorului. Postul de radio Vocea Rusiei nu răspunde pentru ele.

  •  
    şi distribuie pe