18 iulie 2014, 16:34

Președintele Poroșenko are mâinile pătate cu sângele pasagerilor avionului malaezian

Președintele Poroșenko are mâinile pătate cu sângele pasagerilor avionului malaezian

Tragedia aviatică din Ucraina ar fi putut să nu aibă loc, dacă autoritățile de la Kiev nu ar fi declanșat în sud-estul țării un război civil, un război fratricid.

Un avion Boeing 777 al companiei Malaysia Airlines s-a prăbușit pe 17 iulie în jurul orei 17:30, ora Moscovei, în apropiere de localitatea Grabovo din regiunea Donețk. Toate cele 298 de persoane aflate la bord - 15 de membri ai echipajului și 283 de pasageri – au murit. Culoarul de zbor a fost declarat sigur și fără restricții de către Organizația de Internațională pentru Aviație Civilă (ICAO) și Asociația Internațională de Transport Aerian (IATA).

De remarcat că Ucraina a închis încă la 8 iulie spațiul aerian în zona așa-numitei operațiuni antiteroriste desfășurate de Kiev. Cu toate acestea, interdicția viza doar zborurile la altitudini mici, iar culoarul la 10.000 de metri înălțime era considerat sigur.

Potrivit inginerului Nelson Francisco Duringo, expert brazilian, „chiar dacă pe teritoriul unei țări are loc un conflict, avioanele zboară la anumite altitudini. Se știa despre sistemele de rachete portabile. Aceste rachete au un diapazon de altitudine de până la 2.000-4.000 de metri. Ele nu ar fi putut doborî un avion care zboară la 12.000-14.000 de metri înălțime. Prin urmare, culoarul de zbor în condiții de siguranță era mare. Nu ar fi trebuit să apară nicio problemă”.

Avionul malaezian de tip Boeing a fost lovit la altitudinea de 10.000 de metri de o rachetă antiaeriană încă neidentificată. Igor Korotcenko, redactorul-șef al revistei Apărarea Națională, spune că, „la astfel de altitudini de zbor, avioanele pot fi doborâte doar cu ajutorul sistemelor de rachete antiaeriene. Forțele ucrainene de Apărare Aeriană dețin sisteme de rachete antiaeriene Buk. De altfel, apărarea antiaeriană a Ucrainei a fost plasată în stare de alertă în legătură, așa cum s-a anunțat, cu existența unui riscul al violării frontierelor aeriene ucrainene de către Rusia. Este evident faptul că echipajele ucrainene ale sistemelor de rachete antiaeriene au verificat funcționalitatea lor. Racheta ar fi putut fi lansată accidental”.

Despre sistemul de rachete sol-aer de tip Buk a vorbit inginerul Nelson Francisco Duringo. „Racheta Buk este moștenitoarea rachetei Kub, devenită cunoscută în timpul conflictului din Orientul Mijlociu. Ea poate atinge o altitudine de până la 12.000 de metri și poate chiar doborî un avion care zboară la altitudinea de croazieră – 12.000-14.000 de metri. Nu e vorba neapărat despre o coliziune directă. Dacă senzorul detectează că ținta este aproape, atunci racheta explodează și împrăștie fragmente metalice în toate direcțiile. Fragmentele și explozia în sine sunt suficiente pentru a doborî o aeronavă comercială neprotejată”.

Autoritățile de la Kiev dau vina pe forțele de autoapărare. Aceste afirmații necesită însă dovezi. Însă este evident că insurgenții din sud-estul Ucrainei nu dețin echipamente tehnico-militare complexe. Potrivit lui Iuri Karaș, membru al Academiei Ruse de Cosmonautică, „există o probabilitate foarte mare că avionul malaezian a fost doborât de apărarea antiaeriană Ucrainei. De altfel, nu cred că aceasta este o rea intenție. Din păcate, Forțele Armate ale Ucrainei se află într-o stare foarte proastă. Nivelul lor de pregătire este, de asemenea, foarte scăzut. Să ne amintim ce s-a întâmplat în urmă cu 13 ani, când a fost doborât accidental un avion rus de tip Tu-154. Nu m-ar suprinde dacă se va dovedi că că la pupitrul central de comandă se aflau soldați recruți, și nu ofițeri”.

Cazul tragic la care a făcut referire expertul a avut loc pe 4 octombrie 2001. Un avion al companiei aeriene Sibiri din Rusia, care efectua un zbor pe ruta Tel Aviv-Novosibirsk, a fost doborât accidental de o rachetă S-200 lansată în timpul unor exerciții militare desfășurate în peninsula Crimeea. Toți cei 66 de pasageri și 12 membri ai echipajului au murit. Este semnificativ faptul că instanța de la Kiev a refuzat să admită implicarea militarilor ucraineni, făcând referire la concluzia neunivovă a anchetatorilor. Într-adevăr, în lipsa rămășițelor avionului și a cutiilor negre, care nu au fost găsite, este imposibil de stabilit adevăratele cauze ale accidentului. Cu toate acestea, Kievul și-a recunoscut, de fapt, vina. Autoritățile au destituit din funcție o serie de ofițeri de rang înalt și mediu, complici la producerea tragediei.

Actuala tragedie aviatică trebuie investigată cu implicarea Organizației de Internaționale pentru Aviație Civilă (ICAO), consideră Comitetul Interstatal de Aviație. Însă, există o mare probabilitate că autoritățile ucrainene vor face tot posibilul pentru a împiedica desfășurarea unei anchete independente, spune Igor Korotcenko. „Având în vedere că accidentul a avut loc pe teritoriul Ucrainei, acesta va fi investigat de autoritățile ucrainene. Cred că Ucrina pur și simplu nu va accepta implicarea experților internaționali din domeniul aviației, invocând drept arugument faptul că tragedia s-a produs în spațiul său aerian. Acum va începe o campanie masivă de minciuni. A recunoaște că avionul civil malaezian a fost doborât de sistemele ucrainene de rachetă antiaeriană înseamnă a da verdictul împotriva lui Poroșenko. Kievul nu va face asta!

  •  
    şi distribuie pe