1 octombrie 2014, 16:56

Perspectivele luptei împotriva Statului Islamic

Perspectivele luptei împotriva Statului Islamic

Combatanții grupării Statul Islamic se apropie de Bagdad. Ei nu pot fi opriți nici de armata irakiană, nici de loviturile aviației coaliției occidentale.

Probabil pentru faptul că avioanele aliaților în frunte cu SUA bombardează în principal pozițiile Statului Islamic de pe teritoriul Siriei. Experții sunt convinși că principala țintă a Washingtonului nu sunt teroriștii, ci Bashar al-Assad.

Eficiența actualelor acțiuni ale Occidentului împotriva Statului Islamic este îndoielnică. Loviturile aviației asupra teritoriului sirian nu fac rău combatanților, ci distrug infrastructura țării, relevă consilierul vicepreședintelui Consiliului Federației al Rusiei, Andrei Baklanov.

„Pe sirieni îi îngrijorează faptul că loviturile sunt aplicate asupra combatanților, însă acest lucru are loc pe teritoriul sirian. Și ele sunt aplicate în așa fel, încât împreună cu combatanții este distrusă și economia unei țări prietene. Datele generale ale războiului de trei ani, început din exterior pot fi rezumate la indici concreți. De exemplu, producția industrială s-a redus cu 80%, 3 milioane de oameni au pierdut locul lor de muncă. Iar noile lovituri vor duce la o înrăutățire bruscă a perspectivelor dezvoltării Siriei, care a fost una din cele mai prospere țări din regiune”.

Decizia referitore la efectuarea operațiunii pe teritoriul unui stat arab suveran, a fost adoptată de Barack Obama nu numai fără acordul ONU, dar și fără a fi întrebat Bashar al-Assad. Ceea ce de altfel nu uimește, deoarece Washingtonul a renunțat de mult timp la orice diplomație. Iar dacă Casa Albă a început din nou „lupta împotriva terorismului”, atunci ar fi fost bine ca ea să lupte împotriva tuturor radicalilor, a declarat expertul Oleg Fomin.

„Aceste lovituri vor fi eficiente, dacă SUA nu vor recurge la standardele duble: ele lovesc Statul Islamic, iar alte grupări nu sunt lovite și ele nici măcar nu sunt considerate teroriste. Aceste lovituri vor fi eficiente dacă vor fi încetate livrările de arme către combatanți”.

Judecând după toate probabilitățile, ținta loviturilor asupra Siriei este aceeași pe care SUA au trasat-o în fața lor când au bombardat Irakul și Libia. Adică răsturnarea Guvernului legitim și crearea haosului, consideră expertul militar Vladimir Evseev.

„Acum, nimeni nu poate garanta că pierderile în rândul populației civile vor fi mici. Mă tem că începând lupta împotriva radicalilor, SUA pun de fapt sarcina de a nimici Guvernului lui Bashar al-Assad”.

Trebuie spus că militarii americani nu sunt entuziasmați de perspectivele despre care vorbește Obama. Potrivit sondajelor de opinie, 70% din militarii americani sunt împotriva folosirii trupelor terestre în lupta împotriva combatanților Statului Islamic. Majoritatea militarilor sunt convinși că armata americană nu a realizat nimic în timpul intervenției anterioare în situația din Irak.

  •  
    şi distribuie pe