24 noiembrie 2014, 14:00

Roboți fotbaliști

Roboți fotbaliști

Oamenii de știință din orașul siberian Tomsk au început să creeze prima echipă rusă de roboți fotbaliști. Sportivii androizi ar putea să evolueze la RoboCup din 2015.

În prezent, naționala Rusiei are în componență trei jucători – un portar și doi atacanți. Reprezentanții mass-media locale afirmă cu umor că roboții fotbaliști din Rusia vor juca mai bine decât sportivii profesioniști. Asta pentru că echipa națională de fotbal nu reușește să obțină rezultate excelente în cadrul campionatelor mondiale, deși toți își doresc acest lucru.

Firește, roboții nu vor înlocui sportivii profesioniști pe terenul de joc. Meciurile vor fi dispitate doar între roboți androzi.

Ideea aparține specialiștilor în electronică de la Universitatea de Stat din Tomsk care organizează, de câțiva ani încoace, competiții de fotbal cibernetic. Apropo, meciurile rezervate echipelor formate din roboți nu este o simplă distracție. Oamenii de știință încearcă, în acest fel, să elaboreze niște algoritmi de control al roboților, astfel încât androziii să joace rolul unei echipe întregi.

Numărul jucătorilor crește de la un an la altul și naționala de fotbal robotic are deja campioni proprii. Acum roboplayerii din Tomsk sunt gata să cucerească competițiile internaționale.

Echipa Rusiei de fotbal formată din roboți ar putea participa la Robot Soccer World Cup (RoboCup) din 2015, care va avea loc în China. Prima ediție a campionatului a avut loc în 1993, în Japonia. În prezent, aproximativ 500 de echipe din peste 40 de țări participă la asemenea competiții.

Naționala Rusiei a evoluat în premieră în cadrul RoboCup-2013 și a câștigat faza națională a campionatului din Japonia, clasându-se pe primul loc în liga simulatoarelor tridimensionale de fotbal cu roboți.

Acum rușii vor să evolueze în cadrul RoboCup, liga KidSize. Naționala Rusiei de fotbal robotic are deja doi atacanți și un portar. Ei urmează să fie învățați în lunile următoare să acționeze coordonat și să dezvolte o varietate de lovituri asupra mingii.

  •  
    şi distribuie pe