13 decembrie 2014, 11:12

China vrea să ajungă la SSI

China vrea să ajungă la SSI

Organizaţii chineze au propus Roscosmos să realizeze o serie de proiecte comune la Staţia Spaţială Internaţională.

Au fost prezentate cel puţin zece proiecte, unele dintre ele presupun prezenţa specialiştilor chinezi la bordul SSI. Proiectele sunt destul de originale.

De exemplu, un proiect propune ca pe orbită să fie testată eficienţa medicinii chineze tradiţionale: se presupune că ea va contribui la îndepărtarea efectelor negative ale imponderabilităţii. Proiectele vor fi examinate de Academia Rusă de Ştiinţe.

Interesul manifestat de China faţă de SSI este explicabil, consideră Andrei Ionin, membru al Academiei Ruse de Ştiinţe.

„Chinezii abia au început să construiască propria staţie orbitală. Anii de experienţă căpătată în urma creării unor asemenea construcţii, SSI fiind unul din exemple, le-ar fi fost de folos. Un om care se pregăteşte să zboare spre SSI face cunoştinţă cu staţia, cu regulile de interacţiune, cu metodele de susţinere ale organismului în timpul zborurilor de lungă durată. China nu deţine o asemenea experienţă. Consider că Rusia poate încheia asemenea contracte de amploare numai cu condiţia ca Beijingul să construiască staţia sa orbitală cu participarea Rusiei”.

Principalul partener al Rusiei în cazul SSI, Statele Unite, pot avea o reacţie neunivoca la planurile Rusiei şi Chinei legate de folosirea în comun a SSI, chiar dacă este vorba numai de segmentul rusesc. În anii 90 ai secolului trecut, Statele Unite au blocat participarea Chinei la proiectul SSI. Relaţiile dintre NASA şi specialiştii chinezi sunt destul de ostile. În urmă cu un an şi jumătate, un angajat chinez al NASA a fost arestat după ce a încercat să scoată din Statele Unite un calculator cu informaţii secrete. După acest incident, Congresul american a adoptat o lege care interzice prezenţa cetăţenilor chinezi în orice diviziune a NASA. Prin urmare, nu ştim cum vor reacţiona partenerii americani la intenţia Rusiei de a include în echipajul SSI un taikonaut. Pot fi mai multe variante.

De exemplu, Roscosmos presupune că Statele Unite nu se vor opune vizitei unui specialist chinez la SSI. În prezent sunt convenite programele utilizării SSI până în anul 2020 şi în etapa pregătitoare este întotdeauna loc pentru compromisuri.

Relaţiile dintre Rusia şi China în sfera cosmosului s-au intensificat anul acesta după aplicarea sancţiunilor occidentale în domeniu furnizării de tehnologii către Rusia. Vicepreşedintele corporaţiei chineze Great Wall, Zhao Chunchao, a declarat că autorităţile chineze intenţionează să ridice toate restricţiile referitoare la exportul în Rusia de piese de schimb din domeniul aerospaţial pentru îmbunătăţirea colaborării cu partenerii ruşi.

  •  
    şi distribuie pe