17 decembrie 2014, 17:00

Vladimir Putin susţine joi a zecea mare conferinţă de presă

Vladimir Putin susţine joi a zecea mare conferinţă de presă

La 18 decembrie 2014, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, va răspunde în direct la întrebările ziariştilor ruşi şi străini. Această conferinţă de presă anuală este a zecea pe care o susţine Vladimir Putin.

Pentru prima dată, şeful statului rus a susţinut o conferinţă de presă în anul 2001. Apoi astfel de întâlniri cu jurnaliştii au devenit tradiţionale. Excepţie a făcut doar perioada în care Vladimir Putin a ocupat postul de premier.

Conform tradiţiei, la început, şeful statului face bilanţul anului, după care microfonul este dat în sală celor care doresc să-i pună întrebări. Acreditare pot primi angajaţii oricărui organ de presă înregistrat în Rusia sau peste hotare. Jurnaliştii au posibilitatea să pună orice fel de întrebări: de la politică şi economie până la viaţa personală a preşedintelui.

În medie, conferinţa de presă durează aproximativ 4 ore.

Conferinţa de presă va fi transmisă în direct de canale federale de televiziune şi posturi de radio, de asemenea pe internet. Conferinţa va începe la 12:00, ora Moscovei.

  •  
    şi distribuie pe